RECENZIE ~ ,,Caietul cu nume pierdute” de Sofia Lundberg

 RECENZIE

,,Caietul cu nume pierdute” de Sofia Lundberg

   Iubesc acest roman! Încă din primele pagini îți dai seama că stări și sentimente precum sensibilitatea, sinceritatea, melancolia, speranța și iubirea sunt cele care primează și care fac din această poveste de viață o adevărată capodoperă literară! ❤📖

   Sofia Lundberg a reușit cu măiestrie, prin romanul ei de debut, să readucă în atenția cititorilor: importanța înfruntării tuturor obstacolelor pe care viața ni le scoate în cale; bucuria prieteniei ce rezistă cu trecerea anilor; forța iubirii adevărate; și, nu în ultimul rând, necesitatea de a fi protejat, înțeles și ajutat de cei dragi ție. 

Copilărie, Maturizare, Schimbare

   👵🏻 Suedeza Doris Alm, o respectabilă doamnă în vârstă de 96 de ani, a trăit numeroase evenimente care au marcat-o atât pozitiv, cât și opusul, a învățat de la o vârstă fragedă să facă față tuturor provocărilor vieții și care, ajunsă acum la finalul existenței sale, a simțit că povestea ei trebuie să fie împărtășită cu nimeni alta decât unica rudă pe care o mai are, Jenny, nepoata surorii ei. Și, pentru a înfăptui această ultimă dorință pe care o avea, Doris a scris absolut tot ce a trăit (de la momentul în care a fost model în Parisul anilor '30, la călătoria în America odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, și până la reîntoarcerea în țara natală, Suedia), ajutată fiind și de caietul cu coperte roșii în care i-a menționat pe toți oamenii cu care a interacționat și care au avut un impact puternic asupra vieții sale.

   🏠 În momentul în care tatăl ei a murit, lumea lui Doris, a surioarei Agnes și a mamei se prăbușește: Doris este trimisă la casa unei femei înstărite, Dominique, unde va lucra ca menajară, în timp ce mama și surioara încearcă să se descurce cât mai bine. Acolo, în timpul petrecerilor organizate de Dominique, Doris îl cunoaște pe Gösta, un celebru pictor, cu care leagă o prietenie strânsă ce va rezista toată viața. Însă ocupația ei de menajeră nu va fi de lungă durată întrucât femeia pleacă la Paris și o ia pe Doris alături de ea.

Experiențe, Amintiri, Dor

   👗 Iar de acolo începe cu adevărat viața tinerei: devine model, fără voia ei, dar cu timpul învață și deși suferă fizic de pe urma rigorilor acestei meserii, se descurcă ireproșabil; îl întâlnește pe americanul Allan alături de care petrece clipe minunate, ajungând să se transforme într-o iubire adevărată. Dar, așa cum se întâmplă pe parcursul vieții, intervin și momente nefericite: mama lui Doris moare iar surioara ei, Agnes, rămasă singură, vine în Paris, moment în care cele două încep să se cunoască și să se apropie și mai mult; discută cu Gösta din ce în ce mai rar; iar Allan dispare, provocându-i lui Doris o suferință fără margini. Totuși, destinul pare că îi surâde din nou în momentul în care primește vești de la Allan, care era în America. 

   🇺🇸 Astfel, cele două surori trec oceanul la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Acolo, Doris se reîntâlnește cu Allan dar din nou iubirea lor nu are șansa de a se desăvârși întrucât acesta pleacă la război în Franța. Poate singurul lucru atât frumos, cât și nefericit, a fost reprezentat de căsătoria lui Agnes cu suedezul Carl și aducerea pe lume a micuței Elise, soldată, din păcate, cu moartea lui Agnes. Atunci, Doris a simțit că nu mai poate trăi în același loc în care sora ei a murit și a plecat pe un vapor plin cu arme către Franța, în speranța că se va regăsi cu Allan.

  👧🏻 Dar nici de pe urma acestei călătorii nu reiese nimic bun, poate doar că, după multe peripeții neplăcute, într-un final ajunge în Suedia, se reîntâlnește cu bunul ei prieten, Gösta, și locuiește la el până când acesta va muri. Între timp însă, de cealaltă parte a lumii, Elise, ajunsă acum ea însăși mamă, odată ce a născut-o pe Jenny, îi cere ajutorul lui Doris. Aceasta vine de mai multe ori la ele și rămâne acolo după ce Elise moare pentru a-i purta de grijă lui Jenny. Anii trec, Jenny își găsește dragostea în persoana lui Willie, își întemeiază propria familie, astfel că Doris, ajunsă acum foarte bătrână, revine în Suedia.

Prezent, Împlinire, Fericire

   😢 Iar în prezent, cu ultimele puteri rămase de pe urma accidentului suferit care a obligat-o să rămână la pat, Doris îi împărtășește nepoatei sale, care a venit acolo într-un suflet cu fetița ei atunci când a aflat despre starea ei, toate amintirile. Iar aceasta, aflând despre Allan, face tot posibilul alături de soțul ei, rămas în America, să-l găsească. Și, cum universul a vrut să îi aducă un ultim și minunat zâmbet lui Doris, Jenny și Willie au reușit să-l găsească pe Allan, aflat și el într-o stare de sănătate nu tocmai bună. Astfel, cei doi îndrăgostiți s-au revăzut prin intermediul aplicației Skype după foarte foarte mulți ani și s-au putut bucura pentru ultima dată de prezența celuilalt căci, precum dragostea lor putea fi împlinită numai în ceruri, la scurt timp atât Doris, cât și Allan, au plecat din acea lume.

   🌟 Câteva citate reprezentative:

✒ ,,Atât de multe nume trec pe lângă noi în viață. Te-ai gândit vreodată la asta, Jenny? Toate numele care vin și pleacă. Care ne frâng inima și ne fac să vărsăm lacrimi. Care devin iubiții sau dușmanii noștri. Uneori îmi frunzăresc caietul cu adrese. A devenit un fel de hartă a vieții mele, și vreau să-ți spun câteva lucruri despre ea. În așa fel încât tu, singura persoană care o să-și aducă aminte de mine, să-ți aduci aminte și de viața mea. Un fel de testament. O să-ți dau amintirile mele. Sunt lucrurile cele mai frumoase pe care le am.” (pg. 13)

✒ ,,Ce știam eu? O fetiță de treisprezece ani. Nimic. Nu știam nimic despre lume. Nimic despre artă. Pentru mine un tablou frumos era ăla care prezenta realitatea așa cum era ea într-adevăr. Nu prin pătrate deformate, în culori vii, care, la rându lor, formau siluete la fel de deformate.” (pg. 38)

✒ ,,- Îți doresc, mi-a șoptit ea la ureche, destul soare ca să-ți lumineze zilele, destulă ploaie ca să pui preț pe soare. Destulă bucurie ca să-ți întărească sufletul, destulă durere ca să pui preț pe scurtele momente de fericire ale vieții, destule întâlniri ca să poți spune <<Adio>> din când în când. [...]

      Vorbele mamei mi-au devenit o lumină călăuzitoare în viață, și doar simplul fapt că mă gândeam la ele îmi dădea puterea de care aveam nevoie. Destulă putere ca să înving greutățile ce aveau să vină. Care vin necontenit toată viața.” (pg. 42)

✒ ,,<<Dragă prietenă, scrii așa de frumos. Poate o să devii scriitoare într-o zi. Scrie în continuare! Nu te lăsa! Dacă simți o chemare cât de firavă, să nu te dai bătută nici în ruptul capului. Suntem născuți pe tărâmul artei. Este o putere sus de tot pe care ni s-a făcut onoarea să o ținem în frâu. Cred în tine, Doris. Cred că puterea de a crea se află în sufletul tău.>>” (pg. 51)

✒ ,,Am învățat franțuzește datorită unui dicționar și cărților de pe rafturi. Toate cărțile astea nemaipomenite care m-au învățat așa de multe despre viață și despre lume. Totul se afla acolo, strâns la un loc, pe rafturile ei de lemn. Europa, Africa, Asia, America. Țările, parfumul, peisajele, culturile. Și oamenii. Care trăiau în lumi atât de diferite și erau totuși atât de asemănători. Copleșiți de neliniști, îndoieli, ură și iubire. Ca Gösta. Ca mine.

         Aș fi putut sta acolo o veșnicie. Locul meu era printre cărți. Acolo mă simțeam în siguranță. Dar, din păcate, n-a durat mult.” (pg. 52)

✒ ,,Chestia asta s-ar putea să fie una dintre cele mai degradante situații la care poți să-l supui pe un om: să nu-ți pese ce e-n mintea lui.” (pg. 60)

✒ ,,Toată lumea moare. Oamenii încearcă să trăiască cât mai mult, dar știi ceva? Nu e deloc distractiv să fii cel mai bătrân. N-are rost să trăiești. Nu când toți ceilalți nu mai sunt în viață.” (pg. 62)

✒ ,,Nu știm niciodată ce bogăție avem până când nu rămânem fără ea. Și abia atunci îi simțim lipsa.” (pg. 67)

✒ ,,Se întâmplă ceva cu oamenii cărora le e tare dor de ceva sau de cineva multă vreme. Li se întunecă ochii și-și pierd abilitatea de a vedea frumusețea din jur, frumusețea de zi cu zi. Singura direcție în care puteam să mă uit era înapoi. Îmi înfrumusețam toate lucrurile care veneau din trecut, toate lucrurile la care eu nu mai puteam fi părtașă.” (pg. 79)

✒ ,,Mă doare să recunosc, dar majoritatea oamenilor au tendința să dispară treptat după un timp. Nu chiar așa de mult încât să-i uiți de tot. Nu chiar așa de mult încât să nu mai însemne nimic pentru tine. Dar neliniștea aia de la început, panica, se tocește și în cele din urmă îi ia locul ceva un pic mai neutru. Ceva cu care, într-un anume fel, poți să te împaci.” (pg. 111)

✒ ,,Toată lumea trece prin greutăți în viață. Ne fac să ne schimbăm. Uneori le observăm, alteori vin fără să știm de ele. Dar durerea, care e acolo mereu, s-a adunat într-o grămadă uriașă în inima noastră, ca niște pumni încleștați ce sunt gata să se desfacă. În lacrimile și furia noastră. Sau, în cel mai rău caz, în răceala și introvertirea noastră.” (pg. 140)

✒ ,,Așa cum se-ntâmplă cu toate iubirile pierdute, ceea ce-ți rămâne în minte devine până la urmă ceva deosebit de fantastic, de ireal.” (pg. 253)

✒ ,,Niciodată nu ești altceva decât sufletul pe care-l ai.” (pg. 259)

✒ ,,Se spune că nu-ți uiți nicicând prima dragoste adevărată. Că-și face cuib adânc în memoria trupului tău.” (pg. 288)

✒ ,,- [...] Atracția apare când sufletele înrudite se întâlnesc și se contopesc, devenind unul singur. Iubirii nu-i pasă de sex și nici oamenilor n-ar trebui să le pese” (pg. 289)

✒ ,,- Te-am iubit mereu, Allan. Mereu. Ceas de ceas, zi de zi, an de an. Mereu am fost doar noi doi.

        - Și eu te-am iubit mereu. Și-o să te iubesc întotdeauna.” (pg. 305)

✒ ,,<<Să nu te temi de viață, Jenny! Trăiește! Înfruptă-te! Râzi! Viața nu e făcută ca să te întrețină pe tine, ci tu ești cea care trebuie să întreții viața. Îndrăznește să prinzi ocaziile ori de câte ori se ivesc și folosește-te de ele ca să faci ceva bun. Te iubesc mai mult decât orice pe lume și te-am iubit întotdeauna. Să nu uiți asta niciodată. Draga mea Jenny.>>

         Apoi, puțin mai jos:

         <<P.S. Scrie! Ăsta e darul tău, ai talent! Darurile ar trebui folosite.>>” (pg. 311)

   Iată povestea scrisă de Sofia Lundberg! Sunt sigură că v-a intrat în suflet și că abia așteptați să faceți parte din universul ei! Lectură plăcută! ✨

   Și, cel mai important, avem ce învăța de pe urma tuturor evenimentelor pe care le-a trăit Doris, o femeie într-adevăr curajoasă, puternică și mereu dispusă să facă orice pentru a-i ști în siguranță pe cei dragi ei. 

 

   📚 Cartea a apărut la 📝 Editura Litera 📝 (anul apariției: 2018; număr pagini: 320; traducător: Carmen Pațac).