RECENZIE ~ ,,Am scris noaptea în jurnal” de Veera Hiranandani

 RECENZIE

,,Am scris noaptea în jurnal” de Veera Hiranandani

   O altă ficțiune istorică ce va intra în inimile voastre pentru totdeauna! ❤📖
   Războiul, curajul, speranța și iubirea sunt principalele teme ale acestei cărți. Autoarea, de origine indiană, ne prezintă un eveniment important din istoria țării sale, mai exact momentul în care, în 1947, scăpând de sub ocupația britanică, India este împărțită în două state, din motive religioase, politice și economice: Pakistan și India. Astfel, lupta pentru supraviețuire și găsirea unui refugiu stabil sunt singurele obiective ale personajelor.
   Mai mult, povestea este spusă din perspectiva unui fetițe de doar doisprezece ani care scrie într-un jurnal scrisori adresate mamei ei, aproape în fiecare seară, în care îi povestește cele ce s-au petrecut, ceea ce a simțit și ceea ce își dorește să se întâmple.

Familie, Armonie, Talent

   📖 Când Nisha împlinește 12 ani primește în dar de la tatăl ei un jurnal care îi oferă ocazia să-și scrie toate gândurile și trăirile pe care nu le poate împărtăși prin viu grai. Fratele ei geamăn, Amil, este exact opusul ei: are foarte multă energie, vorbește neîntrerupt și desenează foarte frumos. Scrisorile din jurnal sunt adresate Fariei, mama lor, care a murit când i-a născut. Nisha și Amil sunt pe jumătate hinduși, din partea tatălui, și pe jumătate musulmani, din partea mamei. Locuiesc alături de Dadi (bunica), Suresh (tatăl) și Kazi (bucătarul).

Război, Diviziune, Salvare

   🇮🇳 În 1947, când India scapă de sub ocupație britanică și este împărțită în Pakistan și India, începe un lung război, soldat cu multe victime și nevoia de a te stabili în țara de a cărei religie aparții: India pentru hinduși și Pakistan pentru musulmani. Familia, fiind de origine hindusă, trebuie să se salveze, fiind nevoiți să se mute în India.





Călătorie, Pericol, Speranță

   🌌 După multe săptămâni cu zile dogoritoare, nopți întunecate, pericole la tot pasul (prin deșert și orașe distruse) și momente în care speranța părea pierdută, Nisha, Amil, Suresh și Dadi ajung la casa lui Rashid, vărul Fariei, care le-a oferit adăpost pentru câteva zile. Iar, odată ce totul a fost sigur, au pornit pe ultima bucată de drum, evenimentele nefericite continuând să aibă loc, dar au trecut peste știind că trebuie să rămână puternici.





Siguranță, Bucurie, Viitor

   🏠 Și, când au ajuns în orașul Jadphur, noua lor casă, totul a redevenit frumos: s-au instalat în micul apartament cu ajutorul fratelui tatălui lor; l-au găsit pe Kazi, bucătarul, și i-au spus că este bine-venit să locuiască cu ei; gemenii au mers din nou la școală; iar Nisha și-a depășit teama de a vorbi, mai ales că a scris în jurnal tot ce a trăit și simțit pe durata călătoriei spre salvare și pace.




   🌟 Câteva citate reprezentative:

✒ ,,Mă sperie ideea de a vorbi, căci, odată ce-ai rostit cuvintele, nu le mai poți lua înapoi. Dar dacă le scrii și nu-ți ies așa cum îți dorești, poți să o ștergi și să o iei de la capăt.” (pg. 19)

✒ ,,Sunt convinsă că acesta e motivul pentru care îți plăcea să pictezi, mamă. Pentru că vedeai lucruri pe care nimeni altcineva nu le vedea, exact ca Amil. Mi-ar plăcea să semăn cu tine. Dar eu văd lucrurile exact așa cum sunt. Uneori, atât de clar, încât mă dor ochii.” (pg. 50)

✒ ,,Amintirile vieții petrecute aici, în Mirpur Khas, nu se vor împleti niciodată cu amintirile vieții pe care o voi petrece într-o nouă Indie. Copilăria mea va fi mereu despărțită de o linie, ce va marca universul de dinainte și cel ce va urma.” (pg. 85)

✒ ,,Creierul este cel care-i face pe oameni să iubească și să urască? Sau inima?” (pg. 86-87)

✒ ,,Nu ne-am mărturisit niciodată dragostea prin cuvinte. Dar făceam lucruri din iubire. Vedeam asta prea bine acum. Dadi îmi spăla și îmi repara hainele, tata ne săruta pe frunte înainte de culcare, Amil îmi desena chipul. Kazi îmi pregătea mâncarea preferată [...] De ce n-am văzut asta mai devreme, mamă? Dacă era deja prea târziu?” (pg. 135)

✒ ,,Vreau să le spun tuturor - lui Nehru, lui Jinnah, Indiei și Pakistanului, cât și celor care continuă să se ucidă între ei - că nu ne puteți despărți. Nu puteți diviza iubirea.” (pg. 233)

✒ ,,Îmi cer iertare pentru că scriu tot mai rar. Poate pentru că viața devine din ce în ce mai normală. Dar sunt fericită că ți-am dedicat acest jurnal, că am creat un loc numai pentru noi două. Aici te voi găsi ori de câte ori voi simți nevoia să-ți vorbesc. Îți voi povesti toate lucrurile importante pe care le vom trăi și îți promit că, indiferent ce se va întâmpla, nu te voi lăsa niciodată singură, mamă.” (pg. 236)

   Această poveste mi-a produs multe emoții: am surâs când 👧🏾 Nisha scria atât de frumos în jurnalul ei (semănând cu o scriitoare extrem de apreciată ✒📖) și când 👦🏾 Amil deborda de energie și nu se oprea din desenat (lucrul pe care îl făcea cu măiestria unui celebru pictor 🖌🎨); am plâns când au aflat că trebuie să-și ia adio de la cămin și când și-au început lungul drum spre un altul mai sigur; și am răsuflat ușurată când au ajuns cu bine la destinație, după ce au înfruntat multe pericole. Dar mai mult decât orice, m-au impresionat maturizarea copiilor, chiar dacă a fost forțată, și sacrificiul, curajul, speranța și bucuria pe care le-au experimentat până să ajungă la noul lor cămin.

   Ei bine, sunt pe deplin convinsă că v-am făcut curioși să faceți parte din universul Nishei, și fiți siguri că nu veți regreta această călătorie!

   Astfel, vă doresc lectură plăcută! ✨

   📚 Cartea a apărut la 📝 Epica Publishing House 📝 (anul apariției: 2019; număr pagini: 256; traducător: Iris-Manuela Anghel).