RECENZIE ~ ,,Mica librărie de pe Sena” de Nina George

 RECENZIE

,,Mica librărie de pe Sena” de Nina George

   Iubesc această carte! Am citit-o încet tocmai pentru că am vrut să mă bucur cât mai mult timp de ea! 

   Lirismul, universul literar, momentele tensionate (vinovăția, furia) și trăirile puternice (iubirea, amuzamentul, speranța și regăsirea) sunt unele dintre trăsăturile și emoțiile pe care povestea Ninei George le prezintă cititorilor cu simplitate, măiestrie și curaj. Iar personajele principale - Jean Perdu, Max Jordan și Salvatore Cuneo - vă vor cuceri iremediabil și vă veți dori să navigați și voi prin frumoasa Franță, aflați la bordul unicei ambarcațiuni Lulu, cunoscută sub numele de ,,Farmacia literară”. ❤📖 

   Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această poveste a fost accentul pus pe emoțiile personajelor, îndeosebi ale personajului principal, Jean Perdu. Acesta își revine cu greutate după pierderea marii sale iubiri, dar este totodată conștient că suferința trebuie să înceteze, lăsând loc speranței și iubirii. Și, parcă astrele au vrut să-i demonstreze că într-adevăr poate simți din nou dragostea, i-o scot în cale pe Catherine, alături de care va rămâne. Astfel, autoarea ne face conștienți de posibilitatea de a depăși orice moment dureros atâta timp cât ne înconjurăm de persoane cu suflet bun - prieteni adevărați și acel cineva special care ne va iubi necondiționat.

 

Pasiune, Dorință, Început

   👨🏻 Jean Perdu, un parizian în vârstă de 50 de ani, este librarul care o deține pe Lulu, sau ,,Farmacia literară”, un vas cu numeroase cărți, perfecte pentru orice tip de cititor. Totuși, pare că pentru sufletul lui nu există acea carte care să-l poată vindeca după moartea primei sale iubiri, Manon, o frumoasă femeie din Provence, alături de care a petrecut cinci veri minunate. Citindu-i abia acum scrisoarea de rămas-bun, veche de 21 de ani, Jean își dă seama că trebuie să ajungă în Bonnieux, sătucul lui Manon. Astfel, își ia la revedere de la noua lui vecină, Catherine - o femeie de 40 și puțin de ani, divorțată și extrem de tristă - pentru care începe să simtă ceva frumos, dar nu înainte de a-i împrumuta niște cărți care ar putea-o ajuta să-și uite suferința. Ajungând în port, pornește la drum cu Lulu, cele două pisici - Kafka și Lindgren -, și mare i-a fost mirarea când l-a văzut venind în fugă pe Max Jordan, vecinul lui cel nou, un scriitor de 20 și puțin de ani. Sărind pe micul vapor, Max i-a explicat lui Jean că are nevoie să părăsească Parisul pentru a-și regăsi inspirația pentru o nouă carte, după succesul răsunător pe care l-a avut cu romanul ,,Noaptea”.

Călătorie, Peripeții, Descoperiri

   🛥 Cei doi pornesc la drum, străbătând Franța numai pe apă, și având parte de multe peripeții până ce ajung în orășelul Cepoy, acolo unde locuia un mare scriitor, P.D. Olson. Librarul era convins că acesta a scris cartea lui preferată, ,,Luminile sudului”. Întâlnindu-l, acesta i-a invitat la o adunare secretă a dansatorilor de tango, asigurându-i că le va răspunde la întrebări după ce vor dansa. Nu trece însă mult și, în plină pasiune a dansului, sala este invadată de bărbați cu bâte, gata să rănească pe oricine fiindcă le ademeneau soțiile și fiicele în mrejele acestui dans. Cei 3 bărbați, alături de una din dansatoare și Salvatore Cuneo, bucătarul italian, fug cu mașina lui Cuneo până în port, acolo unde era acostată Lulu. La despărțire, Cuneo, care și el își căuta iubirea care și-a luat rămas bun acum 20 de ani, este acceptat la bord, iar dansatoarea și scriitorul le urează drum bun. 

   📚 Cei trei pornesc acum spre destinație, făcând însă o a doua oprire în Cuisery, orașul cărților, acolo unde Perdu spera că îl/o va găsi pe adevăratul autor al cărții sale favorite, după ce Olson i-a mărturisit că nu el este acela. Dar până să acosteze au salvat din timpul furtunii care s-a iscat o femeie care părea că a căzut de la bordul unei nave. Ziua următoare ajung pe mal și descoperă, mergând spre tipografia orașului, că femeia pe care au salvat-o este faimoasa Samantha (pe scurt Samy) le Trequesser, președintele acesteia. Făcând o înțelegere cu Jean, acesta acceptă să o ia la bord iar ea promite că va răspunde întrebărilor librarului cu privire la identitatea autorului cărții ,,Luminile sudului”. Plecând și din Cuisery, Jean continuă să îi trimită scrisori lui Catherine, informând-o despre toate aventurile lui și faptul că îi simte lipsa.

Curaj, Hotărâre, Chemare

   🍷 Pe ultima bucată de drum spre Bonnieux, Jean află adevărul mult dorit: Samy îi răspunde la întrebarea corect pusă, astfel că îi confirmă că este Sanary, autorul cărții sale preferate. După această destăinuire, Samy îi spune că acum este în sfârșit liberă să dea o nouă șansă iubirii, în persoana bucătarului Cuneo, care la rândul său o îndrăgea foarte mult pe enigmatica scriitoare. Aflându-se în Avignon, la mică distanță de Bonnieux, Jean își dă seama că viața lui de librar pe ,,Farmacia literară” s-a încheiat, nesimțindu-se trist să-și ia rămas bun, așa că le înmânează lui Salvatore și Samy cheile micului vas, el urmând să meargă, alături de Max, cu mașina. După alți câțiva kilometri, și o întâlnire cu Victoria, o tânără care conduce un tractor, opresc mașina și se cazează în porumbarul familiei Bonnet. Acolo, gazda, Brigitte, îi întâmpină cu vinul lor cel mai bun, Manon XVII, un omagiu adus celei care l-a creat. Auzind acel nume, cel al iubitei sale, Jean, cuprins de emoție, decide să plece, fiind convins că va reveni când se va simți pregătit. Iar Max rămâne acolo, simțind că își va găsi inspirația.

Redescoperire, Iubire, Viitor

   🌊 Oprindu-se în orășelul Sanary-sur-Mer, librarul realizează că acolo își va regăsi puterea și își va vindeca sufletul, va continua să-și scrie cartea, ,,Marea Enciclopedie a Micilor Sentimente”, și va accepta și învăța să iubească din nou. Se cazează la pensiunea Beau Séjours, se angajează la librăria doamnei Minou Monfrère, înoată zilnic și simte schimbarea frumoasă prin care trece, astfel că îi scrie lui Catherine, rugând-o să vină la el deoarece o iubește și vrea să îi fie alături. Nu după multe zile, aceasta sosește în Sanary-sur-Mer iar cei doi pot astfel să redescopere împreună cel mai minunat sentiment dintre toate - iubirea. Simțindu-se pregătit să viziteze locul în care a trăit și murit Manon, cei doi se reîntorc în Bonnieux, unde descoperă că Max este îndrăgostit de Victoria, fata cu tractorul, nimeni alta decât fiica lui Manon. Întâlnind-o, Jean rămâne fără cuvinte, deoarece tânăra seamănă izbitor cu mama ei. Nemaifiind însă trist, ci resemnat cu privire la pierderea lui Manon care a fost răpusă de cancer, Jean merge la casa ei, acolo unde îl întâlnește pe Luc Basset, fostul ei soț. După o discuție care ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu 21 de ani, după ce primește de la Luc jurnalul lui Manon și după ce îi vizitează mormântul, Jean Perdu simte că suferința a trecut, luându-i locul împăcarea și speranța că Manon va veghea mereu asupra lor. La final, Max publică o nouă carte (de data aceasta pentru copii) și rămâne cu Victoria, iar Jean și Catherine se stabilesc într-o mică locuință aflată între Sault și Mazan, acolo unde Catherine își poate duce mai departe pasiunea pentru sculptură iar Jean poate începe comerțul cu cărți unice care îl va purta prin toată lumea.




   🌟 Câteva citate reprezentative:

📖 ,,- Kästner a fost unul dintre motivele pentru care vasul meu cu cărți se numește ,,Farmacia literară”, a spus Perdu. Am vrut să tratez sentimente care nu sunt recunoscute ca suferință și nu sunt diagnosticate niciodată de doctori. Toate aceste sentimente și emoții care nu sunt de interes pentru nici un terapeut, căci sunt aparent prea mici și prea greu de atins. [...] O amenajase prin forțe proprii și o umpluse cu cărți, care erau singurul medicament pentru bolile sufletești imposibil de numărat și de determinat.” (pg. 27)

📖 ,,- Cărțile au fost prietenele mele, a spus Catherine, răcorindu-și obrazul înroșit de căldura aragazului cu paharul de vin. Cred că am învățat toate sentimentele din cărți. Am iubit, am râs și am aflat mai multe decât în toată viața mea lipsită de lectură.” (pg. 66)

📖 ,,- Sanary spune că trebuie să călătorești spre sud pe apă, ca să primești răspunsuri la visele tale. Mai spune că te poți regăsi acolo, dar numai dacă te pierzi pe drum - dacă te pierzi pe de-a întregul. Prin iubire. Prin dor, prin frică”. (pg. 87)

📖 ,,- [...] Nu ne putem decide să iubim. Nu putem să obligăm pe cineva să ne iubească. Nu există o rețetă. Există doar iubirea în sine. Și noi ne predăm ei. Nu putem face nimic.” (pg. 108)

📖 ,,- Știai că noi toți suntem copiii stelelor? îl întrebase Manon, cu buzele ei calde lipite de urechea lui pentru a nu deranja liniștea munților. Când, în urmă cu două miliarde de ani, stelele au făcut implozie, a plouat cu fier, aur și cărbune. Și fierul și praful de stele este astăzi în noi. În mitocondriile noastre. Mamele dau stelele și fierul lor, mai departe, copiilor. Tu și cu mine, Jean - cine știe - suntem probabil făcuți din praful aceleiași stele și ne-am cunoscut după aceeași lumină. Ne-am căutat unul pe celălalt. Suntem căutători de stele.” (pg. 118)

📖 ,,<<Dragostea este o locuință. Totul într-o locuință ar trebui să fie folosit, nu acoperit sau protejat. Doar dacă locuim pe de-a-ntregul într-o casă, fără să ne jenăm în fața nici unei camere, a nici unei uși, putem spune că trăim cu adevărat. E la fel de important să te cerți ca și să te atingi delicat, să stai unul lângă altul și să te îndepărtezi din nou. Este esențial ca fiecare cameră a iubirii să fie cu adevărat folosită. Altfel, se înmulțesc fantomele și zvonurile. Camerele și casele neglijate pot deveni înșelătoare și urât mirositoare.>> [...] Cănd Monsieur Perdu se uita la cărți, nu vedea doar povestiri, prețuri cu amănuntul și balsam pentru suflet - vedea libertatea cu aripi de hârtie.” (pg. 124)

📖 ,,În visele celor pe care îi iubim suntem nemuritori. Și morții noștri trăiesc mai departe în visele noastre. Visele sunt interfața dintre toate lumile, dintre timp și spațiu.” (pg. 127)

📖 ,,O! Cuisery! Cine iubește cărțile își pierde acolo inima. Este un sat în care toți sunt înnebuniți după cărți, sau doar nebuni, dar asta nu e deloc neobișnuit. Aproape fiecare magazin este fie o librărie, fie o tipografie, fie o legătorie, fie o editură... Și mai multe case sunt ateliere ale artiștilor. Localitatea vibrează de creativitate și fantezie.” (pg. 197)

📖 ,,- Cărțile pot face multe, dar nu chiar totul. Lucrurile cele mai importante trebuie trăite. Nu citite. Trebuie să-mi... trăiesc cartea.” (pg. 258)

📖 ,,- [...] Dar așa e viața, nu e ușoară și există o mie de moduri de a o trăi. Nu ar fi trebuit să îi fie frică, am fi găsit o cale. Pe fiecare munte este câte o potecă până în vârf. Pe fiecare.” (pg. 282)

   Uitați minunatul roman al Ninei George! Cu siguranță o să iubiți această poveste și vă veți dori să vizitați toate localitățile prin care au trecut personajele, cu precădere Cuisery - sătucul cărților.

   Abia aștept să vă bucurați de frumusețea acestei cărți unice! Lectură plăcută! ✨

   📚 Cartea a apărut la 📝 Editura Litera 📝 (anul apariției: 2019; număr pagini: 320; traducător: Miruna Bolocan).