RECENZIE ~ Seria „Menajera” de Freida McFadden
~ Despre cărți ~
📚 Editura: Bookzone
🎧 Lectură: Voxa ~ Audiobook
📚 Traducător: Mihaela Apetrei
🎧 Narator: Gabriela Marin
📚 Nr. pagini: 384 (vol. 1), 352 (vol. 2), 112 (vol. 2.5), 400 (vol. 3)
🎧 Statut: Serie
📚 Vârsta: 16+
🎧 Gen literar: Thriller
📚 Rating: 5/5⭐️ pentru fiecare volum
~ Recenzie ~
🗝Eram foarte curioasă de seria „Menajera” scrisă de Freida McFadden. Astfel că, imediat după ce am vizionat filmul bazat pe primul volum al seriei, am și început lectura! Fast forward, am devorat seria în 5 zile, atât de mult mi-a plăcut! Vă garantez că o să vă țină în suspans de la prima până la ultima pagină. Cât despre film: a fost fidel cărții, iar elementele care l-au diferențiat au fost parcă mai faine decât cele din carte.
👁În primul volum, protagonsita Millie Calloway își dorește cu ardoare să-și găsească un job pentru a îndeplini condițiile impuse de eliberarea condiționată din închisoare. Iar când soarta îi surâde, este aleasă ca menajeră într-un cartier select, mai exact în casa familiei Winchester. Însă ceea ce Millie nu știa era că viața ei urma să se schimbe treptat într-un mod dramatic. Minciuni deghizate în prietenie, manipulare sub formă de flirt ori obsesii bolnave vor să o reducă pe noua menajeră la tăcere. Dar Millie era deja pregătită să scape cu bine din orice situație, indiferent care ar fi fost prețul. Și, ajutată de Enzo, grădinarul italian din cartier, va reuși chiar să fie de ajutor pentru alte familii care se confruntă cu probleme similare celor din casa Winchester.
🩸Povestea lui Millie continuă în volumul al doilea, „Secretul menajerei”. După ce și-a terminat îndatoririle în casa familiei Winchester, Millie și-a găsit un post nou de menajeră, de data aceasta în Manhattan, la familia Garrick. Și aici sunt reguli stricte pe care Millie trebuie să le respecte. De exemplu, domnul Garrick i-a interzis să vorbească cu soția lui, pe motiv că este bolnavă și nu trebuie deranjată. Mânată de curiozitate, tânăra o îmboldește pe doamna Garrick să îi vorbească, iar când acest lucru se întâmplă totul ia o turnură dramatică. Abuzurile, minciunile, manipularea și instinctul de supraviețuire ies la iveală și doar Millie, cu ajutor primit de la Enzo va reuși să le pună capăt chiar și cu prețul posibilei destrămări a familiei Garrick.
💍Nuvela „Nunta Menajerei” (care poate fi citită fie înainte, fie după al treilea volum) a fost o surpriză foarte plăcută deoarece am asistat la nunta lui Millie și Enzo. Relația lor a evoluat, mai ales pe parcursul celui de-al doilea volum, amândoi deschizându-și treptat sufletele unul în fața celuilalt și acceptând că între ei se leagă ceva sincer și care nu poate fi distrus de trecuturile lor tumultoase. Și, cum autoarea ne-a obișnuit, nu a lipsit nici de această dată un șir de evenimente ce puteau să saboteze ziua specială a lui Millie. Însă, grație stilului italian al lui Enzo de a îndepărta obstacolele, nimic rău nu a mai avut loc, prin urmare totul s-a încheiat cu bine și de acum Millie și Enzo pot fi cu adevărat fericiți.
🗡Iar ultimul volum din serie, „Menajera e cu ochii pe tine”, îi surprinde pe Millie și Enzo stabiliți în sfârșit în casa mult visată, în Long Island, alături de cei doi copii ai lor, Ada și Nico. Când totul pare să fie prea frumos ca să fie adevărat, viață însă are alte planuri. Noii vecini, soții Lowell și menajera lor, sunt din ce în ce mai prezenți în viața familiei lui Millie: doamna Lowell îi solicită tot mai des serviciile de grădinărit ale lui Enzo pe motiv să își facă o reputație de grădinar în cartier, iar domnul Lowell îl cheamă aproape zilnic pe Nico să îl ajute la curățenie după ce le-a spart din greșeală una din ferestrele scumpe pe care Millie și Enzo nu o pot plăti. Neîncrederea lui Millie, minciunile lui Enzo, schimbările bruște de stări ale Adei și lui Nico, precum și dispariția din trecut a unui copil, încă neelucidată, iau amploare. Însă și de această dată, Millie este pregătită să riște totul pentru familia ei.
🗝Acum că am ajuns la finalul recenziei, pot spune că seria „Menajera” a intrat în topul cărților thriller preferate! Sper că v-am făcut curioși și pe voi să o descoperiți. Lectură plăcută!



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu