RECENZIE ~ ,,Lumina din întuneric” de Sharon Cameron

 RECENZIE

,,Lumina din întuneric” de Sharon Cameron

   Această poveste mi-a pătruns în inimă încă de la primele pagini. Curajul de a risca totul pentru cei dragi și iubirea fără margini sunt caracteristicile care o definesc cel mai bine pe Stefania. Tânăra nu s-a dat înapoi de la nimic atunci când a venit vorba de a-și salva familia și prietenii: se furișa adesea în ghetou pentru a le da ce aveau nevoie, inclusiv medicamente; vindea și cumpăra tot ce putea pentru a avea bani să cumpere de mâncare pentru ea și Helena, sora ei mai mică, din care le-a dat și lor; s-a angajat la o fabrică de unde venea mereu extenuată dar cu pungile pline de provizii. Cel mai important, a ascuns 13 evrei în casa cea mică în care s-a mutat și nu i-a părăsit nici măcar atunci când, ascunzându-i în pod, le-a deschis ușa de nenumărate ori membrilor SS și nu a obiectat nici când două asistente germane au locuit într-una din camere. 🖤📖

   În acele vremuri, au fost mulți oameni a căror umanitate și-a făcut simțită prezența, de la cei care ajutau refugiații cu un simplu codru de pâine, până la cei cărora nu le era teamă de naziști și făceau tot posibilul să îi ascundă pe cei card urmau să fie deportați ori trimiși în lagăre. Din păcate însă, această latură a războiului nu este atât de mult punctată. Dar, grație unor astfel de cărți, putem să aflăm și mai multe despre cum s-au resimțit toate ororile din timpul războiului din perpesctiva unor oameni simpli care, prin faptele lor de curaj, empatie și moralitate au devenit adevărați eroi care au supraviețuit și care au ajutat și pe alții mai puțin norocoși să treacă în viață prin aceste momente crunte. 

 

Vis, Speranțe, Pericol

   👩🏻 Stefania Podgórska, pe scurt Fusia, o adolescentă de 16 ani din Polonia, a plecat de la ferma familiei și s-a mutat în orașul Przemyśl, unde s-a angajat la magazinul alimentar al familiei evreiești Diamant. Începe să-și vadă visul cu ochii, acela de a fi din ce în ce mai independentă și de a se bucura de ce este în jurul ei. Începe chiar să-l îndrăgească pe Izio (Izydor), unul din băieții familiei Diamant, în casa cărora locuia, momente care îi aduc și mai multă bucurie, chiar dacă nu o arată foarte mult, fiind o fire mai timidă. Din păcate însă, totul se transformă într-un coșmar când izbucnește al Doilea Război Mondial.

Deportare, Fugă, Izolare

   ⚔ Amenințați de germani că vor fi omorâți, familia Diamant pleacă pe rând: mai întâi băieții (Izio, Max, Henek și Chaim) într-un alt oraș; apoi cu toții, băieții și părinții, în lagărul din oraș. Rămânând singură, Stefania îi ajută neîncetat - riscând în orice clipă să fie ucisă -, furișându-se în ghetou să le ducă ceva de mâncare și niște medicamente. Apoi, în ghetou începe să se instaleze teama, care va fi curmată cu deportările ori moartea directă. Astfel: Izio este trimis într-un alt lagăr, unde va și muri; soții Diamant vor fi siliți să urce într-unul din trenurile terorii; Henek va munci la o fermă apoi se va reîntoarce în ghetou; iar Max și Chaim vor fi amenințați și ei să urce în tren, din care însă Max se aruncă, salvându-se, în timp ce Chaim va rămâne în tren.

   🇮🇱 Pe măsură ce timpul trecea, Max a reușit de câteva ori să iasă din ghetou și să vină acasă. Acolo au rămas numai Fusia și Helena, sora ei mai mică, pe care aceasta a găsit-o singură la ferma Podgórska, restul familiei lor fiind deportată. Nedorindu-și ca cei din jurul ei să mai sufere, Fusia face tot ce îi stă în putere pentru a le asigura cele necesare, astfel că vinde aproape tot ce mai rămâne în casă și își caută un loc de muncă. Între timp, din toată familia Diamant au mai rămas doar Max și Henek, amândoi fiind în ghetou. Slăbit, torturat și înfometat, Max se întâlnește aproape zilnic cu Fusia la gardul lagărului, pentru a lua ceea ce ea îi aducea, asumându-și amândoi un risc permanent, fiindcă oricine era văzut chiar și vorbind cu un evreu era ucis pe loc. Știind însă că nu mai putea rămâne acolo și să riște să fie ucis, Max decide că cel mai bine ar fi să revină de tot acasă, însă nu putea să îi abandoneze în acel loc al morții pe ceilalți evrei pe care îi știa. 

Protejare, Curaj, Putere

   🏡 Așa că, alături de Fusia, care a tot strâns bani pentru a mitui funcționarul de la forțele de muncă să-i găsească o slujbă și care până la urmă a reușit să închirieze o căsuță aflată pe strada Tatarska 3, în cealaltă parte a orașului, Max i-a trimis periodic acolo pe evreii pe care îi știa. Astfel, Stefania și Helena au ajuns să țină ascunși până la sfârșitul războiului, sub pământ și în pod, 13 evrei (Max și Siunek, bunul lui prieten; Henek și Danuta, prietena lui; doctorul Schillinger și Dziusia, fiica lui; bătrânul Hirsch; cuplul Monek și Sala; doamna Bessermann și copiii ei, Cesia și Janek; și poștașul Jan Dorlich). De acum, Stefania muncea și mai mult și făcea tot ce era posibil să le asigure ei, surioarei și evreilor tot ce putea. Fiind cu toții mereu în alertă, se așteptau la orice, iar lucrurile rele, din nefericire, nu au întârziat să apară: numeroase vizite ale soldaților SS; maltratarea Helenei de către unul din aceștia când nu i-a spus de ce nu mai venea la fabrică sora ei; găzduirea a două asistente germane; iminenta deportare a surorilor Podgórska în Germania.

Victorie, Libertate, Iubire

   🕊 Și, cum totul are un final, ultimul capitol al cărții ne-o arată pe Stefania mai bucuroasă cum nu a fost vreodată. Rușii întră în casa lor să le spună că Germania a fost înfrântă și o ridică în brațe și aplaudă fiindcă, văzând atâția evrei pe care i-a salvat, și-au dat seama că este o adevărată eroină. După aceea, cu toții râd și aleargă veseli prin grădină, simțindu-se în sfârșit liberi. Însă, la un moment dat, tânăra nu-l mai vede pe Max, așa că iese grăbită din casă, crezând că a părăsit-o. Dar acest lucru nu s-a întâmplat deoarece dă nas în nas cu el, și aproape că nu-l recunoaște când acesta îi spune că s-a dus doar până la frizer. Stefania îi mărturisește apoi că îl iubește și că simte că ei doi sunt meniți să fie împreună, iar Max, iubind-o la rândul său, o asigură de acest lucru și îi promite că îi va fi mereu alături.

   🌟 Câteva citate reprezentative:

🕎 ,,Pe atunci, nu știam că frica apare odată cu lăsarea întunericului.” (pg. 18)

🕎 ,,- [...] Lumea este frumoasă, dar oamenii sunt cei care o urâțesc.” (pg. 23)

🕎 ,,Dacă voiam să am grijă și îmi asumam răspunderea față de ei, dacă voiam să supraviețuim, trebuia să învăț să mă controlez. Indiferent câte nedreptăți înghițeam și cât de tare mă înfuriam.” (pg. 38)

🕎 ,,- [...] Tristețea se poate transforma în cruzime.” (pg. 43)

🕎 ,,[...] ajutorul poate veni de unde nu te aștepți, ceea ce însemna că nu eram singură. Chiar dacă așa mă simțeam.” (pg. 69)

🕎 ,,Dar inimile frânte nu ne puteau ajuta să supraviețuim; nici furia mea.” (pg. 74)

🕎 ,,Greșeam când consideram că toți oamenii erau la fel. Fie ei evrei sau polonezi. Sau chiar germani.” (pg. 97)

🕎 ,,[...] oamenilor le place să își pună etichete unii altora. Evreu. Catolic. German. Polonez. Dar erau numele greșite. Erau linii despărțitoare. Bunătatea, cruzimea, iubirea și ura erau granițele care contau.” (pg. 122)

🕎 ,,Helena râde, și, într-o lume în care moartea este o umbră la marginea fiecărei zone de lumină, descopăr că trebuie să zâmbesc.” (pg. 133)

🕎 ,,- [...] Sper să mă duceți la Gestapo, continui eu. Ca să le spun și lor ce vă spun vouă. Că sunteți lași. Idioți! Bineînțeles că vreau să ascund evrei. Recunosc. Este adevărat. Vreau să-i ascund și să-i salvez până când cineva decide să pună capăt războiului. Între timp, o să lupt să ajut cât pot, chiar dacă voi n-o veți face, și nu îmi voi căuta scuze pentru asta. Mă ridic, parcă pe punctul să plec. Am picioarele dintr-un cauciuc foarte moale. Duceți-mă la Gestapo. Acum. Mă vor ucide și îi vor ucide pe toți cei pe care i-aș fi putut salva. Sper să vă ierte Dumnezeu, deși nu prea văd cum ar putea.” (pg. 219)

🕎 ,,- Trăim întotdeauna zile care nu se mai întorc la noi, spun eu. Așa că ne bucurăm de altele. Atâta tot.” (pg. 329)

🕎 ,,Alergăm afară. Toți, în plin soare. Nu ne pasă că aerul e încărcat de fum și duhnește a ars și a război. [...] Strigăm de dragul de a striga, alergăm de dragul de a alerga. [...] Cerul strălucește deasupra noastră. Lumina alintă toate locurile ascunse. Cumva, nu știu cum, trăim.” (pg. 410-411)

🕎 ,,- Mi-ai dăruit viața, spune el. Acum, permite-mi să ți-o ofer mai departe ție.
      Încuviințez iar. Îl las să-mi sărute buzele și lacrimile. Suntem făcuți să fim împreună. Vom supraviețui.” (pg. 415)

   Priviți povestea adevărată a Stefaniei Pogdórska! O așa tânără blândă, curajoasă, puternică și hotărâtă să își sacrifice propria viață pentru cei la care ține, pe scurt o adevărată eroină, va fi pentru totdeauna un exemplu și un îndemn de a face mereu ceva bun. În plus, documentarea temeinică pe care Sharon Cameron a întreprins-o (de la discuțiile cu Ed, fiul Stefaniei, cu unii dintre evreii pe care Stefania i-a salvat și care pe atunci erau copii, și până la numeroasele vizite făcute în orașul Przemyśl și în mai multe muzee), atestă fără nicio îndoială dorința de a face cunoscută povestea unei eroine ale căror acțiuni vor fi etern importante și de neuitat.

   Și, cum simt că abia așteptați să aflați povestea Stefaniei, vă doresc lectură plăcută! Vă asigur că o să vă rămână mereu în suflet și că o să vă inspire să fiți și mai empatici, curajoși și gata oricând să faceți tot ce e mai bun pentru cei dragi vouă! ✨

   📚 Cartea a apărut la 📝 Editura Litera 📝 (anul apariției: 2020; număr pagini: 432; traducător: Iulia Dromereschi).